Când eram mică visam să schimb lumea. Numai că lumea nu era de acord că eu ar trebui să o schimb. Așa că, drept pedeapsă pentru aroganța mea, lumea m-a schimbat pe mine.
Când eram mică și naivă, credeam că oamenii buni zâmbesc și că oamenii care zâmbesc sunt buni. Acum știu mai bine. Acum știu că uneori cei mai buni oameni uită să zâmbească pentru că nu au timp să zâmbească. Sunt ocupați să dăruiască anonim. Și mai știu că adesea în spatele unui zâmbet poate să zacă până și gunoi.
Pe vremea aia, ne-au învățat la școală că Pământul e rotund. Acum îi văd numai colțurile…imperfecte și aspre…
Atunci, credeam că Dumnezeu locuiește la biserică. (Tot la școală mi se zisese asta. ) Mă duceam tot timpul să-l văd și ne jucam pititea. El câștiga mereu, dar nu mă supăram pe el…cum era să te superi pe Dumnezeu? Acum nu îmi mai place să ne jucăm de-a v-ați ascunselea. Mai ales că eu cred că trișează…..Azi știu că prin multe biserici Dumnezeu nu a mai trecut demult și că uneori îi place să stea în stația de metrou.
Când eram mică, vroiam să câștig cu orice preț. Indiferent de ce joc era vorba. Acum mă dau bătută prea ușor, pentru că, pur și simplu, unele jocuri nu merită jucate. Rănesc prea mult.
Când eram mică, nu suportam nici somnul de după-amiază, nici pe cei care îl practicau. Asta nu s-a schimbat.
Pe atunci, urcam treptele două câte două și coboram pe balustradă. Acum iau liftul.
Alergam de plăcere și nu înțelegeam de ce nu fac și adulții la fel. Azi am înțeles că pentru majoritatea, alergatul însoțește o cură de slăbire.
Pictam pereții cu degetele după ce îmi scufundam mâna în acuarele. Acum nu-mi mai vopsesc decât rădăcinile.
Când eram mică, nu exista decât un singur Pinnochio. Azi văd cel puțin un Pinnochio oriunde mă duc, numai că nu le crește nasul….minunile geneticii..
Pe vremea aia picam, mă juleam , făceam ”buba” și o puneam pe mama să mă pupe ca să treacă. Și trecea. Azi, pic, mama mă pupă, dar nu mai trece așa ușor. Și rămân mereu semne.
Eram o mică teroristă care îi bombarda pe toți cu întrebări. Azi mi se cer prea des răspunsuri.
Când eram mică, făceam figurine din plastilină. Acum mi se pare că figurinele mele au prins viață și voce și merg pe două picioare….unele dintre ele încă așteaptă să fie modelate…Și eu cred că sunt făcută din plastilină. Mă modelez singură